FOTO | Cum ar putea arăta Gara Timișoara Nord după reabilitare. Investiția este de peste patru milioane de euro

Publicat: 03/06/2022, 16:35

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri,  că pot începe lucrările de reabilitare a Gării de Nord din Timișoara. Grindeanu spune că s-a emis și ultimul document necesar, care bloca deschiderea șantierului. Este vorba despre autorizația de construcție, care trebuia emisă de Primăria Timișoara.

„O veste bună, deși târzie, în sfârșit s-a primit aprobarea, după șase luni, astfel că, între 15-20 iunie, să poată fi predat amplasamentul și vor începe lucrările. Mi-aș fi dorit să înceapă mai repede, dar niciodată nu-i prea târziu. Înțeleg și ritmul administrației din Timișoara, care este un ritm tânăr și liber, ca să nu spun mai multe”, a declarat Grindeanu, vineri, la Timișoara.

Gara de Nord din Timișoara se modernizează în urma unui proiect în valoare de 21 de milioane de lei, banii investiţi de CN “CFR” SA. Ministrul Transporturilor a anunțat că și-ar dori ca în anul 2023, când Timișoara este capitala culturii europene, gara să fie finalizată.

Asocierea Constructim SA – Bauerhof Agrobanat SRL – Longhersin SRL – Lastun SRL se ocup de lucrari, în urma unui contract semnat din toamna lui 2020. Sunt prevăzute lucrări de consolidare, intervenții asupra fațadelor și acoperișurilor – terasă, intervenții asupra tunelului pietonal de acces la peroane cu realizarea unui nou acces la linii din holul central, intervenții la peronul liniei 1, refacerea piațetei gării și realizarea instalației centralizate de aer condiționat, ventilație și încălzire.

Tunelul pietonal care asigură accesul la peronul 1 va avea pardoseli în mozaic, din granit rezistent la trafic intens și antialunecare. De asemenea, se va monta un sistem de supraveghere, un sistem de detecție și semnalizare/avertizare PSI și se va înlocui sistemul de iluminat. Piațeta gării va fi complet refăcută, se va amenaja o fântână arteziană, zona va fi placată cu dale de granit, se vor monta bănci, se va realiza un sistem de iluminat cu stâlpi ornamentali, se vor planta copaci și se vor monta rastele pentru biciclete.

Va fi construită și o pasarelă (platformă pietonală) în sala caselor de bilete, ce va fi susținută de șase stâlpi metalici, și montarea a două scări rulante de acces la mezanin. Totodată, vor dispărea aparatele de aer condiționat și se va realiza o instalație modernă centralizată de climatizare, iar pe două corpuri de clădire se va monta o instalație de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice.

Bombardată în cel de-al Doilea Război Mondial

Proiectul Gării de Nord Timişoara, de până la al Doilea Război Mondial, numită și Gara Mare, a fost realizat de arhitectul Pfaff Ferenc (1851-1913) care a mai proiectat gările din Szeged, Pecs, Miskolc, Debrecen, Rijeka, Zagreb, Bratislava, Kosice, Varset, Cluj Napoca, Arad și Jimbolia. Stilul architectural al fostei clădiri a fost neoclasic cu dotări moderne pentru acele vremuri, fiind foarte asemănatoare cu clădirea gării din Arad. În 1919, gara este redenumită gara Domința Elena, nume pe care l-a păstrat până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Gara a fost puternic bombardată de aviaţia Aliată, în cel de al Doilea Război Mondial, îndeosebi în ziua de 3 iulie 1944.

Actuala clădire a Gării de Nord este alcatuită din 5 corpuri de clădire comasate într-un ansamblu format din clădiri de birouri în regim de înălțime SP+P+3E, clădire de servicii și birouri în regim de înălțime S+P+5E; clădirea caselor de bilete în regim de înălțime SP+P+1E, clădire de birouri în regim de înălțime S+P+3E, clădire de birouri în regim de înălțime P+2E, clădire de spații tehnice în regim de înălțime P+2E.

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
O sentință greșită a însemnat 43 de ani după gratii pentru o femeie din SUA
×